CCR a respins obiecția de neconstituționalitate a lui Klaus Iohannis privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc

CCR a respins obiecția de neconstituționalitate a lui Klaus Iohannis privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc
Judecătorii CCR / Sursa foto: CCR
Publicat: 19/01/2022, 14:46
Actualizat: 19/01/2022, 14:46

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis miercuri că legea atacată de președinte înainte de promulgare respectă legea fundamentală. Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la legea care vizează organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi care prevede că doar 98,8% din taxele percepute pentru pentru obţinerea licenţelor şi a autorizaţiilor intră la bugetul de stat, restul fiind distribuit către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Comitetul Naţional Paralimpic.

Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, respingerea, ca neîntemeiată, a obiecției de neconstituționalitate formulată de Președintele României, a transmis instituția.

Astfel, CCR a constatat că „Legea pentru modificarea și completarea art.13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și pentru completarea art.20 ind.2 alin.(3) din Legea educației fizice și sportului nr.69/2000 este constituțională, în raport cu criticile formulate”.

Deciziile sunt definitive și general obligatorii, prin urmare, șeful statului este obligat să promulge actul normativ în forma adoptată de Parlament.

Ce a sesizat președintele

Sesizarea de neconsituționalitate fusese trimisă de președinte Curții în 9 decembrie, după ce legea i-a fost trimisă spre adoptare în data de 20 noiembrie, conform unui comunicat de la acea dată al Administrației Prezidențiale.

Președintele considera că, prin conținutul său normativ, legea în cauză contravine dispozițiilor constituționale. „Legea transmisă la promulgare prevede că 1% din taxele percepute pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, precum și din taxa de acces în cazinouri și cluburi de poker se constituie ca venit al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, iar 0,2% ca venit al Comitetului Național Paralimpic. Astfel, taxele respective nu sunt alocate în integralitate ca venituri bugetare, bugetul de stat fiind, în acest mod, diminuat cu sumele alocate direct Comitetului Olimpic și Sportiv Român, respectiv Comitetului Național Paralimpic. Mai mult, prin această reglementare, anumite procente din veniturile bugetare obținute ca urmare a perceperii acestor taxe sunt prealocate, în mod direct, unei cheltuieli extrabugetare, ca venituri pentru cele două entități, cu statut juridic de asociație”, arăta șeful statului în sesizare.

Președintele considera că legea transmisă la promulgare intră în contradicție cu o serie de principii bugetare fiind afectată calitatea actului legislativ și, în consecință, creând o stare de insecuritate juridică, respectiv o atingere a încrederii legitime a indivizilor în normele aplicabile. „Inadvertența textelor legale mai sus amintite creează o situație obscură, în care destinatarii legii sunt lipsiți de previzibilitatea normelor juridice, ceea ce afectează dreptul cetățenilor la o interpretare universală a legislației fiscal-bugetare. Acest lucru este de natură să afecteze existența și respectarea principiilor legale și constituționale care impun o conduită unitară, neechivocă tuturor participanților la relațiile fiscal-bugetare”, transmisese șeful statului.

În plus, în sesizarea trimisă, șeful statului opina că „soluția legislativă criticată aduce atingere atât principiului supremației legii și principiului securității raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii, așa cum acestea își găsește expresia în art. 1 alin. (5) din Constituție, raportat la Legea nr. 24/2000 și dezvoltat într-o bogată jurisprudență constituțională, cât și, pe cale de consecință, prevederilor art. 1 alin. (3) privind statul de drept din Legea fundamentală”.

Sesizarea integrală, aici.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal